GREȘEALA NASA care a stârnit indignarea unei țări întregi. „Îmi pare rău băieți”

GREȘEALA NASA care a stârnit indignarea unei țări întregi. Îmi pare rău băieți
Publicat: 13/12/2012, 15:32
Actualizat: 03/07/2013, 17:42

NASA a stârnit indignare în Nepal, după ce a postat pe site-ul ei o fotografie cu un munte indian care era prezentat ca fiind Everest, cel mai înalt vârf din lume, considerat un motiv de mândrie pentru locuitorii acestui micuț stat din Munții Himalaya, informează AFP.

Agenția spațială americană indica pe site-ul ei că fotografia, realizată de astronautul rus Iuri Malencenko de la bordul Stației Spațiale Internaționale (ISS), aflată la o altitudine de 370 de kilometri, prezintă celebrul vârf înalt de 8.848 de metri, al cărui pisc este acoperit cu zăpadă.

Fotografia s-a propagat rapid pe internet, via Twitter, fiind apoi preluată de presa internațională, mai ales de revista americană The Atlantic și de site-ul Space.com.

Nepalezii au „mirosit” însă că era vorba de o eroare și și-au exprimat dubiile pe rețelele de socializare. Jurnalistul Kunda Dixit, bun cunoscător al muntelui Himalaya, a declarat pe Twitter: „Îmi pare rău băieți, dar vârful cu o umbră în mijloc nu este muntele Everest”.

NASA a confirmat joi că a comis o eroare și a retras de pe site-ul ei acea fotografie.

„Nu este Everest. Este vârful Saser Muztagh din lanțul Karakoram din regiunea Cașmirului indian”, a recunoscut un purtător al agenției americane.

Vârful Everest, aflat la granița dintre Nepal și China, este o „țintă” fotografică foarte căutată de astronauți, însă piscul este destul de greu de prins în fotografiile realizate din spațiu, afirmă astronautul Ron Garan, care s-a aflat la bordul ISS în 2011 pentru o misiune științifică.

„În general, programul noastru dintr-o zi de lucru nu ne permite să facem fotografii cu Terra. Dacă vrem să fotografiem un punct specific de la sol, trebuie să cunoaștem mai întâi momentul în care vom trece pe deasupra lui”, a explicat astronautul american pentru revista The Atlantic.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Estimări ale votului la prezidențiale, cu date până la ora 18.00
BREAKING | Avem primele cifre oficiale
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Povestea controversată a primului președinte din istoria României post-comuniste. Protejat al Anei Pauker, fiul de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Care e atmosfera la sediul USR. Elena Lasconi a avut o criză de bilă de...
Ipoteză surprinzătoare a unui analist german: Racheta căzută la Dnipro nu conținea explozibili. „Este o...
Carmen Iohannis, gest neașteptat înainte de a vota. Unde a fost soția lui Klaus Iohannis...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Un copil de 9 ani și o tânără de 25 de ani, la spital după...
Chinuri groaznice pentru Cotabiță în ultimele zile de viață! Dezvăluiri ȘOCANTE
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat. Pentru...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Poșeta soției lui Mircea Geoană, vedetă la secția de votare. Costă o avere
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Rezultate parțiale prezidențiale 2024: Unde și când se pot vedea online, în timp real, datele...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Jocul Pokemon Go a colectat în secret date de la utilizatori, dar cu ce scop?